poze evenimentele de weekend la palas mall
poze evenimentele de weekend la palas mall

Evenimentele de weekend la Palas Mall

Iasi , Iasi. Vineri 14 Iunie 2013 - Duminică 16 Iunie 2013

Categorii: Muzica si Concerte , Alte Evenimente

CONCERT SIMFONIC, EXPOZIŢIE DEDICATĂ ANIMĂLUŢELOR ŞI TEATRU DE PĂPUŞI, ÎN WEEK-END, LA PALAS

Sâmbătă, 15 iunie 2013, de la ora 19.00, iubitorii muzicii instrumentale vor fi vrăjiţi cu un concert simfonic oferit de Filarmonica de Stat „Moldova” Iaşi. Sub bagheta dirijorului Adrian Petrescu, talentaţii membri ai orchestrei vor oferi publicului din Parcul Palas cele mai frumoase pasaje din lucrările compozitorilor celebri: R. Strauss, G. Verdi, R. Wagner, Ed. Elgar, F. Mendelssohn, P.I. Ceaikovski, E. Morricone, J. Williams, T. Olah, G. Enescu, M. Ravel şi G. Bizet. Spectacolul „Concert de divertisment” face parte din suita evenimentelor prilejuite de aniversarea a 70 de ani de existenţă a Filarmonicii de Stat „Moldova” Iaşi.

Sâmbătă şi duminică, îndrăgostiţii de animalele de companie vor avea prilejul de a afla toate noutăţile din domeniu, în cadrul Pet Event. Acţiunea dedicată prietenilor necuvântători cuprinde demonstraţii de tunsori canine oferite de salonul MiciBau şi prezentări de ponei, iar prichindeii se vor transforma în animăluţul preferat prin face – painting. Sâmbătă, de la ora 17.00, Jandarmeria Iaşi îi aşteaptă pe ieşeni la o demonstraţie de dresaj, iar duminică, de la ora 14.00, clienţii Palas sunt invitaţi la un concert „Fără Zahăr”. Evenimentul este organizat de „Events by Ioana Gamen”, în parteneriat cu Palas Mall. Printre participanţi se numără: Animax, MiciBau, Zoomania, Hamak, Canisa Leo, Farmacia Veterinară "Animăluţul meu", Echitaţie Bucium, Pensiunea canină Tessy, Centrul de adopţii câini şi pisici şi Crescători de labradori.

Cei mici vor avea motive de bucurie dacă vin duminică la Palas. De la ora 18.30, în zona KidsLand din grădina publică, prichindeii se vor întâlni cu personajele din „Muppets Show”, spectacol prezentat de Teatru de Păpuşi „Aşchiuţă”.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 1196
Cuvinte cheie: Iasi
ninja praetorianel

Adaugat in urma cu 3941 zile, 13 Iun. 2013

Adaugat de Praetorian

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1380

Alte Evenimente din Iasi
rocanotherworld 2024 ia i

Rocanotherworld 2024 Iași

Iasi, Iasi. 20 Iun 2024 - 23 Iun 2024
targul de carte gaudeamus la iasi 2024

Targul de carte Gaudeamus la Iasi - 2024

Iasi, Iasi. 18 Sep 2024 - 22 Sep 2024
  • Ai ceva de zis?

    .