poze targul ceta ii la targu mure

Târgul Cetății la Târgu-Mureș

Mures , Targu Mures. Joi 6 Aprilie 2023 - Sâmbătă 8 Aprilie 2023
Bulevardul Cetății

Categorii: Targuri

Prima ediție a Târgului Cetății, din acest an, va avea loc, de joi până sâmbătă, la Târgu-Mureș, pe Bulevardul Cetății, în perioada 6-8 aprilie.

Pe lângă bunătățile locale precum pâine, mezeluri, brânzeturi, gemuri și siropuri de fructe, băuturi, dulcețuri, miere, murături, dulciuri, prăjituri, conserve, ulei presat la rece, bere, ceaiuri, vinuri și altele, artizani autentici aduc la târg bijuterii, lumânări, lavandă, cosmetice naturale. Mulți dintre producători, atât de alimente cât și de artizanat, sunt în premieră la Târgul Cetății, majoritatea producătorilor și artizanilor sunt mureșeni, dar, pentru ca oferta să fie cât mai bogată, doritorii pot găsi și produse din Harghita, Sălaj, Bistrița, Sibiu și Cluj.

Avem în pregătire și două evenimente, pentru această ediție a târgului.

Vineri, între orele 16.00 și 19.00, copiii și părinții sunt așteptați la Vânătoarea de comori. Vom ascunde, pe Bulevardul Cetății, în zona târgului, dar nu în standurile producătorilor, bilețele cu numele a zeci de mici cadouri cum ar fi: jucării, cosmetice naturale, bijuterii, șorțuri inscripționate cu Târgul Cetății, suporturi pentru ouă, ciocolată, obiecte de decor, iar premiul cel mare va fi un coș cu multe bunătăți de la târg. Cei care le găsesc trebuie să treacă pe la căsuța de sticlă din mijlocul târgului pentru validare și înmânarea comorilor.

Sâmbătă, între orele 11.00 și 14.00, pofticioșii sunt așteptați la Brunch, o gustare cu produse locale, la căsuța de sticlă de la târg. Pregătim platouri cu bunătăți de la producători locali, care să poată fi gustate pe îndelete.

Iepurilă și Oul uriaș, două figurine gigant, îi așteaptă pe copii, la târg, pentru fotografii.

Programul târgului este următorul: joi, 12.00 – 20.00, vineri, 10.00 – 20.00, sâmbătă, 10.00 – 20.00.

Și în acest an, Târgul Cetății îți propune să sprijine și să promoveze artizanii și producătorii locali autentici și să încurajeze consumul de produse alimentare locale. Târgul Cetății este organizat de Asociația Mercur Creativ în parteneriat cu Primăria Târgu Mureș.

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 271
valentina

Adaugat in urma cu 381 zile, 04 Apr. 2023

Adaugat de ValiBarbu

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1589

Alte Evenimente din Targu Mures
zilele targumure ene 2024

Zilele Târgumureșene 2024

Mures, Targu Mures. 20 Iun 2024 - 23 Iun 2024
festivalul luminii la targu mure

Festivalul Luminii la Târgu Mureș

Mures, Targu Mures. Sâmbătă 11 Mai 2024
  • Ai ceva de zis?

    .