poze medievartfest ardud

MedievArtFest Ardud

Satu-Mare , Satu Mare. Luni 14 Iulie 2014 11:00 - Duminică 20 Iulie 2014

Categorii: Festivaluri , Jocuri si Concursuri , Muzica si Concerte

Timp de o săptămână, vor avea loc concerte de muzică medievală, turnir cavaleresc, cvartet de coarde, animație cavalerească, expoziție de etnografie și folclor, precum și concursuri și probe cavalerești.

Potrivit primarului, festivalul se va întinde pe durata unei săptămâni întregi, iar de data aceasta va fi implicată și comunitatea din Ardud, care prin activitățile pe care le va desfășura va aduce o contribuție la reușita acestui eveniment. De asemenea, a mai menționat că vor fi unele noutăți care în mod sigur vor atrage publicul sătmărean, dând exemplul „Tabăra de jurnalism” care se adresează jurnaliștilor din Satu Mare, unde vor fi invitați jurnaliști de la televiziunile naționale.

Totodată, a mai anunțat că orașul Ardud va deveni oraș medieval, iar comercianții care vor fi prezenți în zonele de desfășurare a evenimentului vor îmbrăca haine medievale, fiind o condiție a regulamentului de participare.

Edilul orașului Ardud, Ovidiu Duma, invită toți sătmărenii la acest festival cu specific și o ambianță medievală.
Programul Festivalului MedievArtFest Ardud:

Luni, 14 iulie 2014
Orașul Ardud:
11.00: Voluntari EcoArdud Ediţia a-II-a

Marți, 15 iulie 2014
Liceul Tehnologic Ardud, Cetatea Ardud:
11.00: Deschiderea Taberei de creaţie – pictură şi modelaj ,,Blazoanele titluri de recunoaştere şi respect” Ediţia I-a

Miercuri, 16 iulie 2014
Liceul Tehnologic Ardud, Cetatea Ardud:
11.00: Tabără de creaţie – pictură și modelaj ,,Blazoanele titluri de recunoaştere şi respect”
11.00: Deschidere Expoziţie Etnografie şi Folclor din zona Codrului
Primăria Orașului Ardud:
11.45: Vernisaj Expoziţie de fotografie ,,Ardud – Oraş turistic medieval” ediţia I-a

Joi, 17 Iulie 2014
Cetatea Ardud:
10.00: Tabăra de istorie pentru liceeni ,,Paşi de adolescent pe urmele înaintaşilor” ediţia I-a
Liceul Tehnologic Ardud, Cetatea Ardud:
11.00: Tabără de creaţie – pictură şi modelaj ,,Blazoanele titluri de recunoaştere şi respect”
Cetatea Ardud:
11.00: Vernisaj Expoziţie Etnografie şi Folclor din zona Codrului
11.30: Conferinţă de istorie – ,,Ardudul medieval săpături arheologice la Cetatea Ardudului” Istoric Szacs Peter
Primăria Orașului Ardud:
12.45: Tabăra de Jurnalism ,,Autentic şi Senzaţional – Medieval şi Contemporan”
16.00: Conferinţă ,,Continuitatea şvabilor pe regiunea NV a Transilvaniei”
Biserica Greco Catolică:
18.00: Recital de poezie religioasă
Sala de festivități – Primăria Oraşului Ardud:
20.00: Proiecţie de film KINO+Sala de festivități – Primăria Orașului Ardud

Vineri, 18 iulie 2014
Platou beciuri Cetate:
10.00: Deschiderea Cartierului MedievArtFest Ardud 2014
Holul Primăriei Oraşului Ardud:
10.30: Expoziţie de măşti
Sala de Consiliu a Primăriei:
11.00: Festivitate de premiere Tabără de creaţie – pictură şi modelaj ,,Blazoanele titluri de recunoaştere şi respect”
Primăria Oraşului Ardud:
11.00: Conferinţă de presă MedievArtFest 2014
11.30: Premiere Tabăra de Jurnalism ,,Medieval şi Contemporan”
Sala Blazoanelor Cetatea Ardud:
13.00: Seminar ,,Toma D’Aquino şi psihologia în Evul Mediu” – Teatrul Scena – Claudia Togănel
Beciul din Turnul Mare al Cetăţii Ardud:
16.00: Conferinţă ,,Destinul Cavalerilor Templieri”
18.00: Deschiderea oficială, Semnarea Hrisoavelor De Bună Pace
Cetatea Ardud:
18.20: Deschiderea oficială a Târgului de Meşteşugari
Platou beciuri Cetate:
18.40: Povestea nefericitului Arlechino
19.30: Concert Lupus Dacus
20.15: Turnirul Cavalerilor de Mediaş
21.00: Concert Bucium – Bucureşti
Cetatea Ardud
21.45: Concert Lupus Dacus – Arad
22.30: Spectacol Fiii Lupului
Platou – Cetate:
23.15: Retragerea cu torţe – paradă
Cetatea Ardud:
23.30: Legendele Cavalerilor – Foc de tabără Cavalerească

Sâmbătă, 19 iulie 2014
Platou beciuri Cetate:
10.00: Deschiderea Cartierului MedievArtFest Ardud 2014
Platou beciuri Cetate:
10.30: Școala Micilor Cavaleri Lupi
11.15: Spectacol Cavaleresc
Sala de Consiliu:
11.45. Seminar pe tema Voluntariatului
Cetatea Ardud:
12.00: Școala de muzică medievală
14.00: Pauză tehnică
16.00: Parada de deschidere
Platou beciuri Cetate:
16.30: Concursuri și Probe Cavalerești
17.30: Recital Grafic – Arad
18.15: Turnir Cavaleresc
19.00: Spectacol Fiii lupului
Cetatea Ardud:
19.30: Concert Bucium – București
20.30: Spectacol King Wolf
22.30: Seara degustării vinului de Ardud
23.00: Legendele Cavalerilor – Foc de tabără Cavalerescă
Ordinul Cavalerilor Lup, Teatrul Scena, Trupa ScHema, Cavalerii Străjerii Moldovei
00.00: Retragerea cu torțe – paradă Toată Suflarea Festivalului
17.00: Simpozion de Istorie ,,Ardud – Între Istorie şi Prezent”
Sala de Festivităţi a Primăriei Oraşului Ardud :
19.30: Deschiderea oficială a Târgului de Turism ,,Ardud – Oraş Turistic Medieval” Holul Primăriei Oraşului Ardud :
Holul Primăriei Oraşului Ardud:
19.45: Deschiderea oficială a Târgului de Carte ,,Ardud – Oraş Turistic Medieval”

Duminică, 20 iulie 2014
Platou beciuri Cetate :
10.00: Deschiderea Cartierului MedievArtFest Ardud 2014

Cetatea Ardud :
10.30: Şcoala Micilor Cavaleri Lupi
Biserica Romano-Catolică :
11.00: Recital de poezie religioasă
12.00: Parada oficială a festivalului
Platou beciuri Cetate:
12.40: Semnarea Hrisoavelor de Bună Pace MedievArtFest 2014
13.00: Şcoala Micilor Cavaleri Lupi
13.30: Proiecţie film de animaţie – Festivalul KINO+ Căminul săptămânal Ardud
14.00: Pauză tehnică
16.00: Festivităţi de premiere
17.00: Şcoala Cavalerilor Lup
18.00: Animaţie Cavalerească
19.00: Concert Lupus Dacus
20.00: Retragerea cu torțe – paradă
Cetatea Ardud
20.30: Concert Bucium – București
21.30. Spectacol Villma – fecioara vânturilor
22.30: Închiderea festivalului
Pecetluirea Hrisoavelor

Comenteaza pe Facebook
olimpia

Adaugat in urma cu 1925 zile, 11 Iul. 2014

Adaugat de pia792001

Star_bg_grey Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 189

Alte Evenimente din Satu Mare
concert extraordinar holograf

Concert Extraordinar Holograf

Satu-Mare, Satu Mare. Vineri 8 Noiembrie 2019
florin piersic pur i simplu

Florin Piersic... Pur și simplu

Satu-Mare, Satu Mare. Miercuri 6 Noiembrie 2019
taxi primii 20 de ani

Taxi: Primii 20 de ani

Satu-Mare, Satu Mare. Miercuri 4 Decembrie 2019
to kill achilles uk the weight of atlas uk backdoor pub

To Kill Achilles [uk] // The Weight Of Atlas [uk] @Backdoor Pub

Satu-Mare, Satu Mare. Marţi 12 Noiembrie 2019
  • Ai ceva de zis?

    .