poze expozitie dedicata implinirii a 150 de ani de la infiintarea colegiului national stefan cel mare suceava

Expoziţie dedicată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Ştefan cel Mare Suceava

Suceava , Suceava. Luni 11 Octombrie 2010 08:00
Arhivele Naţionale

Categorii: Expozitii si Lansari de carte

Expoziţia este inclusă în programul manifestărilor organizate de Colegiul Naţional „Ştefan cel Mare” Suceava.

Arhivele Naţionale – Serviciul Judeţean Suceava organizează o expoziţie dedicată împlinirii a 150 de ani de la înfiinţarea Colegiului Naţional Ştefan cel Mare Suceava, cuprinzând imagini şi documente din patrimoniul arhivistic existent la Arhivele Naţionale Suceava ( fondurile: Liceul Ştefan cel Mare, Mitropolia Bucovinei, Primăria Suceava, Colecţia de Fotografii) şi la Arhivele Naţionale Bucureşti( Guvernământul Bucovinei).



Expoziţia conturează momentele care au marcat prefaceri importante in evoluţia învăţământului bucovinean, evidenţiind si personalităţile care au contribuit la organizarea si dezvoltarea acestuia (rezoluţiile imperiale privind înfiinţarea Gimnaziul superior greco-oriental din Suceava, de numire a directorilor Gimnaziului, jurămintele profesorilor, documente şcolare – diplome şi foi matricole ale unor personalităţi - foşti elevi şi profesori ai gimnaziului, marturii privind construirea actualului sediu în anul 1895,planul de construcţie etc.).

*Sursa: tusiromania.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 364
Cuvinte cheie: 2010 , Expozitie , Evenimente Suceava
sandu

Adaugat in urma cu 4953 zile, 08 Oct. 2010

Adaugat de Unika

Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1081

Alte Evenimente din Suceava
suceava blues festival

Suceava Blues Festival

Suceava, Suceava. 5 Iul 2024 - 7 Iul 2024
zilele sucevei 2024

Zilele Sucevei 2024

Suceava, Suceava. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .