poze pictura si sculptura la shopping city suceava

Pictura si sculptura, la Shopping City Suceava

Suceava , Suceava. Marţi 17 Noiembrie 2009 11:00
Shopping City

Categorii: Expozitii si Lansari de carte

Inimă artistică

Fiecare dintre noi vrea să descopere UMANITATEA. Umanul din MINE, sau TINE, sau CEILALŢI. OMUL, cu tristeţile sale, cu bucuriile sale, fiinţă neputinciosă să-şi exprime experienţele. Fiecare dintre noi, incapabili să comunicăm, ne exprimăm dubiile şi temerile prin mijloacele pe care ni le-a dat Dumnezeu.

Prin fiecare gest vreau să exprim un secret al meu, al persoanei de lângă mineăPoţi să-l găseşti acolo, într-un genunchi trădat, într-o mână pierdută. Dar există ochi şi inimi. Ochii mei care au plâns de mii de ori, inima mea care a iubit de mii de ori şi a fost trădată şi sfâşiată de tot atâtea ori.

Nu te aştepta să descriu lumea cu ajutorul amintirilor sau al evenimentelor colorate, prin tehnici şi superlative. Eu doar vreau să ilustrez un mesaj al iubirii şi al comunicării, al emoţiilor şi al aproprierii. Am vrut să dezvălui nu propria-mi identitate, acest monstru unic şi obscur pe care fiecare îl cuibăreşte în adâncul inimii, ci uimirea faţă de o insidioasă ameninţareăde a nu iubi, schilodirea sufletului şi deşertăciunea care îl umple după o prelungită lipsă de vigoare a simţirii.

Eu, doar, las ochiul să vadă, să experimenteze şi să spună că suferim în lipsa iubirii. Ochiul pe care îl vezi este propriul tău ochi, care s-a închis complet atunci când ar fi trebuit să primească lumina lumii.

Inima pe care o vezi este propria ta inimă, de zi cu zi, care a încetat să simtă, ascunsă într-un colţ îndepărtat de timp şi care pâlpâie ca o lumânare.
Acesta sunt EU, OMUL, propriul tău SECRET ascuns, iar voi sunteţi picturile mele!" Laurenţiu Dimişcă

"Vasile Soponariu, unul dintre cei mai îndrazneţi modelatori in bronz dintre contemporani, ne surprinde cu mica sa colectie de miniaturi tridimensionale de interior, captivandu-ne prin spectacolul insolit al combinatiilor de materiale metal, sticla, piatra si prin juxtapunerea supla a viziunilor monumentale redate miniatural.

Artistul face să alterneze, sub forma unor experimente continui, suprafeţele aspre cu cele netede si toate acestea cu fragmente de sticla, fragile si translucide, introducând intr-un mod subtil lumina in construcţiile sculpturale. Creaţiile sunt compoziţii de interior, ornamentale, a căror simplitate exemplară se sprijinină pe eleganţa teatralizată a gesturilor si pe forţa de expresie proprie arhitecturii formelor spatiale pe care artistul o stăpâneşte cu o delicateţe de bijutier.

Vasile Soponariu posedă în maniera lui Cellini, secretul desenului, al modelajului si mai ales spiritul de sinteza si al finisajului sculptural". (Corneliu Antim)
Expozitia va dura pana pe 30 noiembrie.
*Sursa: newsbucovina.ro

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 533
sandu alexandra

Adaugat in urma cu 5284 zile, 17 Nov. 2009

Adaugat de andra

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3654

Alte Evenimente din Suceava
suceava blues festival

Suceava Blues Festival

Suceava, Suceava. 5 Iul 2024 - 7 Iul 2024
zilele sucevei 2024

Zilele Sucevei 2024

Suceava, Suceava. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .