poze atelier de lectura in cautarea cititorilor celebri timisoara

Atelier de lectura: „În căutarea cititorilor celebri” - Timisoara

Timis , Timisoara. Joi 24 Iunie 2010 18:00
libraria Carturesti, Str. Mercy nr.7

Categorii: Conferinte si Seminarii

John Fowles, Iubita locotenentului francez,

„Aşa că poate ceea ce scriu eu aici e o autobiografie disimulată; poate că, chiar în clipa de faţă, locuiesc într-una din casele pe care le-am introdus în ficţiune; poate că Charles sunt eu însumi în travesti. Poate că totul nu-i decât un joc.” (John Fowles, Iubita locotenentului francez) Nu arareori iluziile ficţiunii ne captivează într-atât încât mrejele ei ascund iţele din spatele scenei narative: realitatea ficţională dobândeşte pentru noi consistenţa unei lumi de sine stătătoare, personajele sunt confundate cu persoane înzestrate cu voinţă şi conştiinţă, iar autorul este privit drept un Creator atotştiutor, aureolat de fascinaţia noastră în faţa unei puteri nemăsurate. Farmecul ficţiunii iradiază din acceptarea tacită a acestor iluzii… Dar ce s-ar întâmpla dacă un Creator jucăuş ar decide să dea cărţile pe faţă, să-şi dezvăluie cu nonşalanţă mişcările, să-şi avertizeze cu umor cititorii în privinţa mecanismelor subtile ale creaţiei sale şi chiar să îi implice activ în jocul de-a ficţiunea, oare iluzia s-ar destrăma subit sau seducţia i-ar fi, dimpotrivă, potenţată? Aceasta ar fi provocarea întâlnirii din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, de joi, 24 iunie 2010, ora 18, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ: descifrarea mecanismelor înfiripării şi destrămării iluziei ficţionale, modul în care se construieşte şi se deconstruieşte seducătorul joc de-a ficţiunea, având ca punct de pornire incitantul experiment ludic din savurosul roman al lui John Fowles, Iubita locotenentului francez, carte apărută într-o nouă ediţie în 2008 la Editura Polirom.

Aparent, Iubita locotenentului francez este un cuminte roman victorian, respectând întocmai convenţiile restrictive ale secolului al XIX-lea: nu doar intriga este una convenţională, în concordanţă cu orizontul de aşteptare al cititorilor victorieni, mizând pe banalul triunghi amoros (Ernestina – Charles – Sarah), ci şi procedeele ficţionale, în special perspectiva narativă a naratorului omniscient şi omnipotent, sunt în deplină concordanţă cu canoanele victoriene. Încă de la început îşi fac intrarea în scenă drăgălaşa şi răsfăţata Ernestina Freeman, întruchipare fidelă a idealului feminin victorian, logodnica tânărului paleontolog Charles Smithson, adept destul de timid al teoriei evoluţioniste a lui Charles Darwin, şi nonconformista Sarah Woodruff, misterioasă şi independentă, exercitând o seducţie irezistibilă asupra indecisului Charles. Firul narativ se desfăşoară lin, fără abateri flagrante, amintind mai degrabă de romanele lui Jane Austen decât de un roman de la jumătatea secolului al XX-lea. Ruptura vine odată cu fatidicul capitol 13, când întregul eşafodaj tradiţional se prăbuşeşte odată cu francheţea cu care „autorul” decide să iasă din umbră, să dezvăluie nu doar regulile jocului iniţiat de el, ci şi faptul că acesta i-a scăpat de sub control, personajele s-au emancipat de sub tutela lui autoritară, dovedindu-şi autonomia faţă de voinţa lui tiranică. Între 1867 şi 1969, anul publicării romanului, s-a interpus un secol de revoluţii ştiinţifice şi de experienţe bulversante, care au remodelat percepţia noastră asupra lumii, lărgind perspectivele cunoaşterii prin acceptarea indeterminismului, relativităţii, complexităţii. În fond, nu ni se propune o renunţare la jocul de-a ficţiunea, ci o reinventare a lui pe bazele largite ale naratologiei secolului al XX-lea, printr-o implicare activă a cititorilor în iluzia ficţională, prin acceptarea unei complicităţi cu „autorul”, cimentate pe o abordare condescendentă a mentalităţilor victoriene din perspectiva mult mai destinsă a veacului XX.

Discuţiile noastre se vor focaliza pe câteva întrebări provocatoare:

* Cum se creează glisarea ludică între mentalităţile, credinţele şi atitudinile din Anglia victoriană a anului 1867, întemeiate pe ideile de datorie, onoare şi virtute, şi cele de un secol mai târziu, axate pe libertate, deschidere şi nonconformism?
* Care sunt mecanismele prin care digresiunile metatextuale deconstruiesc mitul autorităţii auctoriale?
* Care e miza finalurilor multiple în desfăşurarea provocatorului joc de-a ficţiunea?

Aşadar, vă aşteptăm la întâlnirea din iunie a Atelierului de lectură „În căutarea cititorilor celebri” din Timişoara, cu tema JOCUL DE-A FICŢIUNEA – JOHN FOWLES, IUBITA LOCOTENENTULUI FRANCEZ, care va avea loc joi, 24 iunie 2010, ora 18, la Librăria Cărtureşti Mercy din Timişoara!

Mai multe detalii: http://cititoricelebri.ro/

Comenteaza pe Facebook
gabriel lup

Adaugat in urma cu 5055 zile, 24 Iun. 2010

Adaugat de darude1979

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3547

Alte Evenimente din Timisoara
targul de paste timisoara 2024

Targul de Paste Timisoara 2024

Timis, Timisoara. 31 Mar 2024 - 6 Mai 2024
zilele studen ilor timi oarei 2024

Zilele Studenților Timișoarei 2024

Timis, Timisoara. 14 Mai 2024 - 16 Mai 2024
street food festival timisoara 2024

Street Food Festival Timisoara 2024

Timis, Timisoara. 5 Sep 2024 - 8 Sep 2024
flight festival 2024 la timisoara

Flight Festival 2024 la Timisoara

Timis, Timisoara. 21 Iun 2024 - 23 Iun 2024
  • Ai ceva de zis?

    .