poze zilele filosofiei editia a xiii a

Zilele Filosofiei Editia a XIII-a

Timis , Timisoara. Vineri 23 Noiembrie 2018 18:30 - Miercuri 28 Noiembrie 2018
Asociația Culturală Noua Acropolă Timișoara, Str. 1 Decembrie, nr 82

Categorii: Conferinte si Seminarii

În luna noiembrie, vă invităm să celebrăm împreună Filosofia, ca mare Artă a umanității, observând atât importanța ideilor filosofice, cât și efectul pe care acestea le pot produce în conștiința și viețile oamenilor.

În urmă cu peste două milenii, vechii greci au concretizat o atitudine în fața vieții într-o formulă pe care au numit-o Filosofie. Sub această denumire, inspirați de semnificația acesteia – Dragoste pentru Înțelepciune, ei au elaborat cu cea mai mare înflăcărare o știință, un mod de viață, o metodă de sondare și plăsmuire a tuturor posibilităților ființei umane.

Astfel, îmbinând cu grijă cele mai înalte gânduri și aspirații ale umanității, Filosofia a devenit unealta ce poate oricând rivaliza cu ciocanul lui Hefaistos sau toiagul lui Merlin. Operele create cu ajutorul Filosofiei ne privesc astăzi din cărțile de istorie, prin figurile celor ce i-au onorat învățăturile, dar și prin culturile și civilizațiile ce au înflorit datorită ei.

Programul complet al evenimentului:

Vineri, 23 noiembrie, ora 18:30
Ambasada, str. Anton Seiller nr 2
Prelegere filosofică: Modelul de şcoală paideică. Studiu de caz: Școala de la Păltiniș
Conferențiar: Monica Varga

Duminică, 25 noiembrie, ora 18:00
Casa Adam Muller Guttenbrunn, Str. Gheorghe Lazăr, nr. 10-12
Reprezentație teatrală: Coloana nesfârșită, adaptare după Mircea Eliade

Luni, 26 noiembrie, ora 19:00
Asociația Culturală Noua Acropolă Timișoara, Str. 1 Decembrie, nr 82
Dialog socratic – Despre Dreptate și ordinea naturală
Lectură recomandată: Republica de Platon

Marți, 27 noiembrie, ora 19:00
Asociația Culturală Noua Acropolă Timișoara, Str. 1 Decembrie, nr 82
Dialog socratic – Despre iubirea platonică
Lectură recomandată: Banchetul de Platon


Miercuri, 28 noiembrie, ora 19:00
Asociația Culturală Noua Acropolă Timișoara, Str. 1 Decembrie, nr 82
Dialog socratic – Despre Suflet și instinctul nemuririi
Lectură recomandată: Phaidon de Platon

Participarea la dialogurile socratice este posibilă în limita locurilor disponibile (25 locuri/întâlnire). Pentru a asigura o bună desfășurare a evenimentului, vă invităm să vă înscrieți aici:(https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSexgu4tu2R8QbsFO_HSJjo_S9VCw89lWSHhfUUWMQyhZtaTHw/viewform?vc=0&c=0&w=1)

Mai multe detalii: https://docs.google.com/forms/d/e/1FAIpQLSexgu4tu2R8QbsFO_HSJjo_S9VCw89lWSHhfUUWMQyhZtaTHw/viewform?vc=0&c=0&w=1

Comenteaza pe Facebook
Icon_eye Nr.vizualizari: 334
Cuvinte cheie: Timisoara
adela giurgiu

Adaugat in urma cu 687 zile, 14 Nov. 2018

Adaugat de adela.giurgiu

Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 1

Alte Evenimente din Timisoara
curs autodesk inventor pro

Curs Autodesk Inventor Pro

Timis, Timisoara. 29 Sep 2020 - 12 Oct 2020
trooper lanseaza strigat best of 2002 2019 la timisoara

Trooper lanseaza Strigat: Best of 2002 - 2019 la Timisoara

Timis, Timisoara. Sâmbătă 24 Octombrie 2020
curs adobe premiere pro

Curs Adobe Premiere Pro

Timis, Timisoara. 29 Sep 2020 - 12 Oct 2020
curs adobe after effects

Curs Adobe After Effects

Timis, Timisoara. 29 Sep 2020 - 12 Oct 2020
  • Ai ceva de zis?

    .