poze cenusareasa

CENUŞĂREASA

Timis , Timisoara. Vineri 11 Martie 2011 11:00
Teatrul National Timisoara

Categorii: Spectacole si Filme

spectacol de teatru

Distribuţia
Mălina Manovici, Irene Flamann Catalina, Dana Bostan,
Mirela Puia, Iuliana Crăescu, Cristian Szekeres,
Roberta Popa Ionescu, Adrian Jivan, Paula Maria Frunzetti, Bogdan Spiridon, Ana-Maria Pandele şi Sabina Bijan

Regia artistică Mirela Puia
Scenografia Krisztina Nagy
Muzica Cári Tibor
Coregrafia Sorin Bătică
Concept video Marius Mateşan

Povestea
A fost odată un om bogat care s-a căsătorit cu o femeie rea, care avea două fete la fel de rele şi urîte. El avea deja o fiică, pe care cele trei nou-venite o chinuiau în fel şi chip, o puneau să facă muncile cele mai grele, astfel că biata de ea spăla, freca, gătea toată ziua, iar de dormit avea doar un braţ de paie în pod. Cum singurul loc în care nu-i era frig era un colţ al vetrei plin de cenuşă, toţi i-au spus Cenuşăreasa. Dar chiar şi aşa, murdară şi obosită, era mult mai frumoasă decît surorile ei vitrege.
Într-o bună zi, se anunţă mare bal la palat: fiul regelui urma să-şi caute mireasă. Împodobite, aranjate, cele două surori şi mama lor plecară la petrecere, lăsînd-o pe Cenuşăreasa la bucătărie, plîngînd. Deodată, apăru Zîna cea Bună care îi transformă zdrenţele într-o rochie minunată, luă un dovleac şi-l transformă în caleaşcă, vrăji şase şoricei în armăsari şi-o trimise pe fată la bal, spunîndu-i să nu cumva să stea mai mult de miezul nopţii, că doar pînă atunci ţine vraja. La bal, prinţul fu vrăjit de frumuseţea Cenuşăresei şi dansă numai cu ea. La auzul bătăilor de clopot care anunţau miezul nopţii, fata fugi. Prinţul se luă după ea, dar nu găsi decît un pantofior delicat din sticlă. Bolnav de dragoste, dădu de ştire că celei căreia i se va potrivi pantofiorul de sticlă, îi va oferi mîna şi regatul. Toate fetele se înghesuiau să încerce pantofiorul, la fel şi surorile Cenuşăresei. Cenuşăreasa recunoscu pantoful şi ceru voie să îl încerce. Cele două surori îşi bătură joc de ea, dar pînă la urmă Cenuşăreasa încălţă pantofiorul. Prinţul, fericit că şi-a găsit aleasa inimii, o luă de îndată la palat, unde se căsătoriră.

Autorul
Charles Perrault s-a născut la Paris la 12 ianuarie 1628, într-o faimoasă familie burgheză, şi a trăit în Franţa în timpul domniei lui Ludovic al XIV-lea. A fost un important om de stat. În această calitate, Charles Perrault s-a ocupat timp de 20 de ani cu politica literară şi artistică la curtea regelui. În jurul anului 1660 devine cunoscut ca poet, dar cariera lui se axează prioritar pe teoria literară, pe studierea literaturii şi artei. În anul 1671 este ales membru al Academiei Franceze. Spre finalul vieţii publică, sub titlul Poveşti sau basme din trecut, prelucrări după versuri populare pe care la rândul său le povestise copiilor săi, poveşti care îi aduc celebritatea mondială.

Regizorul
Mirela Puia este actriţă, marcînd primul rol pe scena Teatrului Naţional Timişoara în 1999. Absolventă a Facultăţii de litere, filosofie şi istorie a Universităţii de Vest, specializarea Filosofie, apoi a secţiei de teatru a Conservatorului Timişoara şi a unui master de regie în cadrul UNATC Bucureşti, Mirela Puia şi-a definit cariera atît în direcţia interpretării, cît şi în cea didactică. Profesoară la Colegiul Naţional de Artă "Ion Vidu", secţia actorie, a considerat necesară şi o specializare în domeniul regiei, pentru o abordare exhaustivă a artei teatrale în pregătirea elevilor.

Mai multe detalii: http://www.tntimisoara.com

Comenteaza pe Facebook
andrei

Adaugat in urma cu 5001 zile, 02 Mar. 2011

Adaugat de rossi2010

Star_bg_grey Star_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey Star-half_bg_grey
Evenimente Create: 3582

  • Ai ceva de zis?

    .