Festivalul Plai la Timisoara
Timis , Timisoara.
Vineri 10 Septembrie 2010 20:00 - Duminică 12 Septembrie 2010
Muzeul Satului Banatean
Categorii: Muzica si Concerte , Festivaluri
Festivalul Plai la Timisoara
Ce este Plai?
Muzică
Dacă ne uităm doar în România, găsim muzică de toate felurile, pe toate gusturile. Dacă ne lărgim orizontul şi privim până în părţile cele mai îndepărtate ale globului, vedem că fiecare popor are muzica şi muzicalitatea sa aparte, că sunt atâţia artişti, atâtea instrumente cu sonorităţi cu totul speciale, atâtea feluri de a face şi a interpreta muzică, încât e, parcă, păcat să nu încerci măcar să aduci şi aici câte ceva din fiecare. An de an, am căutat să aducem pe scena Plai o parte din muzica unor popoare, artişti care să simtă sunetul şi să îi transmită omului bucuria de a-l asculta. Al di Meola sau a lui Paco de Lucia, cu ale lor chitări, Yungchen Lhamo, cu sunetul Tibetului, Mariza, cu fado portughez, Esma Redzepova (Macedonia), Sainkho Namtchylak (Tuva), Dobet Gnahore (Coasta de Fildes), Fanfare Ciocârlia şi Grigore Leşe, din România, Jean-Luc Ponty (Franţa), Ternipe (Ungaria) nu sunt cei mai reprezentativi dintre cei care au cântat la Plai, sunt o parte dintre oaspeţii noştri, care au venit şi au adus aici muzică din toate colţurile lumii.
Artă
De la început, am considerat că arta nu poate lipsi dintr-un loc/eveniment care a fost gândit spre a aduce bucurie şi frumuseţe. De aceea, arta constituie o bucată mare din Plai. Am avut teatru, arte plastice, carte, fotografie, film, workshop-uri pe diverse teme, forme artistice variate, mai mult sau mai puţin convenţionale. Arta tradiţională, reprezentată de olărit, costume populare, ţesut, s-a întâlnit în spaţiul muzeului cu pictura pe ceramică, teatrul contemporan ori arta circului. Pentru că fiecare, în felul ei, este o formă de artă, fie că e o aducere-aminte a tradiţiei, a obiceiurilor, fie că e o expresie a noului, a diversităţii sau o împletire între toate acestea. Iar noi încercăm să oferim din toate câte puţin, astfel încât fiecare să găsească la Plai ceva care să îi bucure sufletul.
Multiculturalitate
Promovarea multiculturalităţii acestei zone nu este un merit deosebit, ci este, cunoscând istoria acestui loc, aproape o obligaţie. Căci atunci când spui Timişoara sau Banat te gândeşti la toate etniile, culturile care au convieţuit aici, iar locul este rezultatul acestei convieţuiri, nu al fiecăreia în parte, ci al tuturor, laolaltă. A fost absolut firesc să fie prezente aici culturile maghiară, sârbă, germană, cehă, franceză, germană şi altele vecine. Mergând mai departe, am adus culturi poate mai puţin cunoscute la noi în ţară sau, oricum, mult prea puţin promovate. Culturile peruană, portugheză, olandeză, israeliană şi altele au ajuns la Plai. Consulate, ambasade, institute culturale au venit aici, aducând fiecare ce a considerat că trebuie, în primul rând, să se ştie despre poporul şi cultura lor.
Program festival Plai:
Vineri, 10 septembrie: 20.20 - CHRISTOPH PEPE AUER GROUP Cel mai apreciat tânăr muzician de jazz din Austria, Christoph Pepe Auer, revine la Plai, având alături grupul său şi ca invitat special un muzician nu mai puţin apreciat, Manu Delago
22:00 - TRILOK GURTU. Probabil cel mai titrat percuţionist al lumii, Trilok Gurtu a reuşit să aducă în prim-plan suflul muzical al Indiei, să facă senzaţie în muzica occidentală şi să le îmbine cu flamenco, ritmuri africane, braziliene sau chinezeşti.
sambata, 11 septembrie 15.00 - ATELIER CHRISTOPH PEPE AUER GROUP Christoph Pepe Auer a acceptat să susţină, împreună cu Manu Delago, două workshopuri la Plai, pentru cei interesaţi de tehnica sa de suflat şi de ineditele hang-drums.
16.00 - TRILOK GURTU Trilok Gurtu a acceptat să susţină şi un workshop de percuţie în ziua de 11 septembrie, la care sunt aşteptaţi să participe toţi cei care cred că au ceva de învăţat de la (probabil) cel mai mare percutionist din lume.
duminica, 12 septembrie 15.00 ATELIER CHRISTOPH PEPE AUER GROUP Christoph Pepe Auer a acceptat să susţină, împreună cu Manu Delago, două workshopuri la Plai, pentru cei interesaţi de tehnica sa de suflat şi de ineditele hang-drums.
Programul cortului Shadows:
Vineri 10 septembrie 2010
24:30 - Spectacol Shadows Art la Scena Mică, Adelina Cioată
Sâmbătă 11 septembrie 2010
12:00 – facepainting
Expoziţie “Poveştile umbrelor” şi “Pirotehnique” – obiecte de manipulare a focului şi istoriile lor.
16:00 Atelier de manipulare şi contact
18:00 Atelier “Juggling but different”
24:00 Spectacol Shadows Art & Teodora Mihalcioiu, Ramona Cismaru
Duminică 12 septembrie 2010
Expoziţie foto “Poveştile umbrelor”
13:00 Atelier: Tehnici de facepainting
15:00 Atelier: POI – nivel mediu/avansat
17:00 Atelier: surpriza Magia baloanelor
Mai multe detalii: http://www.plai.ro/
I LOVE Tech Timișoara - Fall 2024 Edition
Timis, Timisoara. 19 Oct 2024 - 19 Oct 2024
avand in vedere ca ajung doar sambata, Misia si Dinkjian will have to do
Abia astept sa ascult Trilok Gurtu
Pai sa ne vedem cu bine la festival atunci...